Criza de nervi

Auzisem la un moment dat de un efect interesant al crizei financiare. Efectul direct al crizei financiare este evident criza de nervi.

Plăteşti 10 dolari şi te las să spargi la farfurii şi pahare timp de 15 minute. Bună idee, nu? În loc să spargem capetele celor care ne-au băgat în rahat, ne răzbunăm pe obiecte. Ideea pusă în practică sub forma unei mici afaceri, dă şi rezultate. Există dovada! O americancă, înnebunită şi ea probabil de criza economică, oferă doritorilor, posibilitatea de a se calma spărgând la farfurii contra unei sume modice. Echipamentul de protecţie intră în preţ.

Chiar aşa, decât să-i spargi capul nevestei acasă, sau viceversa, de ce să nu te duci la spart într-un spaţiu special amenajat? Eu de exemplu, ma gandesc la altceva. Ce-ar fi daca am gasi oameni care sa se ocupe si de combaterea tantarilor ? Oricum anul asta institutiile care trebuiau sa asigure aceste actiuni nu prea s-au ocupat asa cum era cazul de combaterea tantarilor si nu au angajat o firma de dezinstectie Bucuresti .

Eu una am fost traumatizata toata vara de tot ce inseamna tantar in Bucuresti. Cred ca unde era un tantar hop si eu sa imi pun pielea la dispozitie pentru trompele insetate. Si pana la urma nu doar in Bucuresti am stat, dar parca oriunde ma duceam invazie de tantari imediat cum se lasa seara si invazie de viespi imediat cum se crapa de zi.

Gândurile noastre pot fi citite

Un grup de cercetători de la laboratorul de neurologie ATR din Japonia a anunţat iniţierea unei tehnici speciale de analiză cerebrală, care permite citirea imaginilor din mintea unei persoane şi expunerea acestora pe monitorul unui computer.

Cercetătorii sunt de parere că tehnica lor (fMRI) ar putea permite ca gândurile oamenilor să fie citite. Dacă cercetările în domeniu continuă susţinut, acest lucru se va întâmpla  în mai puţin de 10 ani.

Oamenii de ştiinţă japonezi spun că această tehnică va fi utilă în diverse domenii de activitate. De exemplu, în artă, arhitecţii, şi creatorii în general vor avea posibilitatea să arate ce au în minte în cazul în care nu reuşesc să exprime în cuvinte sau să deseneze.